1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Târgu-Ocna...capitală culturală europeană...?

Scris de  Administrator 05 Iulie 2016 Publicat in Actualităţi
Voteaza articolul
(1 Voteaza)

 

Poate că Târgu Ocna nu va candida și nu va fi niciodată Capitală Culturală Europeană, dar asta nu înseamnă că unii oameni care locuiesc acolo nu merită...

Înapoi la liceu

Mă aruncasem cu capul înainte și acum în­cepea să-mi fie groază. Urma să fac ceva îm­preună cu niște liceeni pe care nu-i cunoșteam (și mie mi-e frică de locuitorii ăștia vioi ai unei planete diferite) și nu-mi era clar ce: urma să desenez eu și să se ui­te ei? Sau trebuia să desenăm cu toții un zid al liceului din Târgu Ocna? Chestia cu desenatul direct pe liceu sună destul de science fiction să pun la îndoială toată aventura...

Cert este că eram în mașină cu Luiza, care mă ducea pachet și la timp să țin o con­fe­rință despre arta mea (asta era mișto, că-mi place să vorbesc despre mine) la Liceul „Costache Negri“, unde cineva destul de ne­bun a inventat un Cerc de artă con­tem­porană. Trebuie să spun că, în 35 de ani de când am terminat Liceul de Artă din Sibiu, am avut doar două conferințe în acest tip de licee, toate în ultimii doi ani și toate legate de expozițiile mele per­sonale în orașele respective - Satu Mare, Târgu Mureș...

Deși toată lumea (mai ales adolescenții) co­munică prin imagini (Facebook, Insta­gram, Twitter, Skype etc.), nimeni nu are habar ce comunică sau cum comunică, pen­tru că nimeni nu învață nimic legat de imagine. Educația din România a scos „arta“ pe gard și visează să facă toți elevii ma­tematicieni olimpici (ca să plece apoi în masă în America). Eu aș băga ore de film și de educație vizuală să compensez răceala mediilor electronice sau imaginația dată de-a gata (emoticoane, felicitări gata scrise) a lumii prefabricate de azi... Aș fa­ce „săptămâna altfel“ principiu de edu­ca­ție general tot anul și doar o săptămână aș face școala de Bac de acum, care vrea să memorezi, nu să gândești. Să știi fără ima­ginație? Imposibil!... În fine, dacă liceele de artă din viitoarele Capitalele Culturale Europene stau cuibărite în neoclasicismul lor cu modele de ghips, cum dracu’, mă gândeam, un liceu din Moldova are Cerc de artă contemporană?

foto-perjo-2

O parte din peretele pe care l-au desenat împreună Dan Perjovschi şi de elevii Liceului „Costache Negri“ din Târgu-Ocna

Irina

Răspunsul e simplu: Irina Bălan. Ca și Lui­za, care mă trecea prin Pasul Oituz po­ves­tindu-mi proiectele ei culturale care do­cumentau arhitecturi din regiuni uitate sau acoperite exclusiv de biserică, Irina aparține unei generații cu știința orga­ni­zării și comunicării, cu dorințe culturale și deschidere contemporană. O generație de manageri și organizatori care se poate le­ga instantaneu în rețea și care poate lu­cra orice de oriunde. Am întâlnit astfel de oameni în toate demonstrațiile din ultimii ani, în biblioteci și în instituții de stat sau private... O generație care nu-și plânge de milă (și nu stă numai pe Facebook, cum cred unii), ci încearcă să existe acolo unde restul lumii a abandonat să mai viseze. Iri­na a avut un stagiu pe la Galeria Posibilă și a fost sau este parte din diverse proiecte crossculture. Viața a dus-o la Târgu Ocna și, în loc să-și smulgă părul din cap, s-a apucat de treabă. Adică de Cerc. A con­vins un liceu și o directoare să accepte o platformă facultativă și culturală pentru elevi asasinați de știinţe exacte. Bine­în­țeles, Cercul e gratis, e bazat pe volun­ta­riat și pe capacitatea de atragere de su­biecte și fonduri ale unicului ei inițiator. Irina nu câștigă încă nimic din ce face (în afară că-și ține mintea și pasiunea pentru cultură și copii intactă). Dar cine știe? La noi, dacă ai destulă încăpățânare și nu te lași și nu te lași... Și apoi, pentru elevi te duci, nu poți refuza. Deși imaginea noa­s­tră, a artișilor, este a unor pierde-vară, toți artiștii mişto (străini sau români) pe care-i cunosc ar merge fără să ezite și fără să ceară bani.

La „Costache Negri“ e altfel

De obicei, când te apuci de chestii de as­tea, te lovești de corpul profesoral (mai ales de profii de desen) ca de colțul cata­lo­gului cu tâmpla.

Cercul înseamnă o mică secție de artă (din donații) la biblioteca școlii, răsfoit albume și site-uri, discuții, cercetări individuale și teme de casă (cineva m-a primit ca te­mă pe mine și, după Google-itul aferent, a ieșit o prezentare cinstită și de bun-simț, care i-a pregătit pe restul colegilor de Cerc pentru venirea mea în carne și oa­se). Știți ceva? Când vine de la un elev, te simți mai flatat decât dacă vine de la di­rectorul lui MoMA. La Cerc vine cine vrea și stă cât poate (deși de anul viitor va fi cu în­scriere, ca să se poată monitoriza pro­gre­sul participanților). Ideea proiectului este că arta contemporană e live și în­tâl­nirea elevilor cu artistul în carne și oase e esențială. În urma ei trebuie să rămână ce­va palpabil care să continue discuția până la următorul artist care vine. După mine a fost Lea Raszovski și urmează Veda Popo­vici, care-i o anarhistă cu doctorat. Cu al­te cuvinte, nu e un program leșinat, ba din contra, e vorba de rolul artistului ce­tă­țean, de critică, implicare, feminism etc. Nici muzeele județene nu-s așa de am­bițioase (ca să nu spun că habar n-au ci­ne-s per­so­najele în chestiune și nici te­me­le de dis­cu­ție). Nu mă întrebați de unde bani de drum, cazare și haleală... că sigur nu din bugetul local sau al Ministerului Educației.

Când am ajuns, sala era deja plină și urma să vină și primarul (era campanie elec­to­ra­lă, liceul avea nevoie de investiții, pri­ma­rul de imagine; apropo, sper că liceul a ob­ținut banii, că primarul, am aflat, s-a rea­les). Dar pentru mine asta era mai puțin in­teresant. Ce conta era sala plină de com­pu­tere cu videoproiectorul deja fixat pe ta­van și ecranul de proiecție fix, semn al unei bune folosiri multimedia, conta sala plină de elevi și câțiva profesori curajoși, plus două bibliotecărese venite de la Onești să mă invite să vin și la ei data vii­toare.

Ăsta da succes!

La pas prin oraș și din doi e gata

Senzația este că până apuci să admiri Târ­gu Ocna s-a și terminat. Irina își știe teri­toriul, așa că m-a învârtit un pic în zona centrală, unde pietonala în construcție era cireașa pe tortul campaniei primarului viitor relaes. Ce să zic, nu era așa rău cum criticau localnicii (mamă, ce buni suntem la făcut haz de necaz)... Câteva din casele vechi și frumoase strânse în chingile noilor arhitecturi chestionabile, dealurile și munții care apar brusc după colţ, sem­nul spre salina care aduce turiști în oraș și creează pensiuni mai puțin sau mai adânc kitschoase, autogara cu microbuze legate de Brașov, un frumos cimitir aproape pără­sit în livada înflorită, casele ca ranch-ul Dallas ale petroliștilor care stau juma’ de an pe plaforme de extracție te miri în ce mări ale lumii și care, ca reflex, când se în­torc acasă, își construiesc ceva similar enorm și inabordabil, înconjurat de ziduri cât casa de după ele. Irina, zic, dacă-i con­vingi pe ăștia să bage bani în Cercul tău, îi mărești raza până la Paris...

Nu știu cum să vă spun, „târgușor“ nu mai corespunde realității... orășelele astea mci care n-au murit cu tot cu uzina care le ținea în viață sunt acum niște chestii hi­bride cu Internet, vaci și supermarket. Epo­cală librăria, care-și făcea reclamă-n geam cu portretele lui Einstein, Trump și Tudor Gheorghe. Casele vechi, cu farmec (sau câte-un balcon sau glasvand), stau să cadă sau se restaurează aiurea. Ce scapă păs­trează un pic din farmecul proporției și armoniei altor vremi. Noul e în general prost, cu materiale ieftine și look gata des­figurat. Și totuși... elevilor le strălucesc ochii de inteligență și totuși doamna direc­toare a stat pe scări și a „trăit“ tot eveni­mentul cât timp elevii ei desenau fără milă relația profesor-elev.

Alb și negri

Pentru că nu m-am putut abține și asta le-am cerut să facă. Nu despre pacea lu­mii, ci despre viața lor rezumată foarte bine de unul dintre desene: „acasă-afa­ră-școală“. Idei bune și directe venite de la bărbați și femei în devenire atât de diferiţi și totuși atât de asemănători. Mai ales că aveau toți o vestă mov-vânăt care-i făcea la fel, fără să-i uniformizeze (deș­teap­tă idee, mai liceule!). Inteligenți și plini de viață. Ăia din Cerc desenau și res­tul lumii (din alte clase) participa cu in­tensitatea privirii... ce moment! Uite-așa (nici acum nu-mi vine să cred) am de­se­nat un perete în mijlocul unui liceu încer­când să strunesc fără cenzură prospețimea și nerăbdarea adolescenților. Tot șpilul es­te să-i ajuți să-și formuleze gândurile în imagini mai presus decât hăhăiala uzuală sau decât estetica de toaletă. Ideile vin. Unii dintre noi se pot exprima mai ușor, alţii mai încâlcit, dar toți „știm“ să de­senăm pentru că ne naștem cu „limba“ asta (dacă nu mă credeți, dați o foaie și trei carioca unui copil de trei ani și stați și uitați-vă). Din păcate, uităm limba asta. Pentru că suntem educați fără imaginație, fără personalitate, repetitivi și copiatori ca xeroxurile... ce păcat. Uite ce se naște când creezi condiţiile... Mergeți să vedeți la Târgu Ocna!

Numele „Alb și negri“ vine de la Costache Negri, de la markerul pe peretele alb și de la ideile simple și clare direct-pe-zid for­mulate. „Educ-sprijin-inspir“ descrie un desen proful ideal.

Pentru o după-masă îmi închipui că am fost proful ăla...

 

Cu reverenţă, vă mulţumesc domnule Dan Perjovschi pentru cuvintele alese spuse despre această localitate, despre aceşti minunaţi elevi ai colegiului şi despre această conducere. Cuvinte de citit printre rânduri....! Cu stimă !

Sursa: Revista 22

Ultima modificare la Marţi, 05 Iulie 2016 14:05
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus


LIKE on facebook


Mediatori în Târgu-Ocna

Negotiation220

  • Banner
Statistici Trafic