În apropierea bisericii Sfinţii Voievozi partea de N s-a descoperit vatra vechiului târg medieval. În cadrul investigaţiilor arheologice întreprinse s-au depistat 42 de locuinţe, fundaţia unei biserici ortodoxe din secolele XIV-XVII şi un bogat inventar de vestigii arheologice, cuptoare, obiecte de uz caznic, unelte mestejugăreşti şi agricole, echipament militar şi harnaşament, ceramică de uz caznic şi ornamentală, obiecte de podoabă şi monede din secolele XIV-XVII. În timpul efectuării săpăturilor, în perimetrul vechii biserici s-au descoperit fragmente ceramice din perioada Bronzului mijlociu.
Cu prilejul cercetărilor arheologice, din anii 1976-1999, s-au descoperit 140 de monede din secolele XV-XVII (16 emisiuni pentru Moldova, o piesă emisă pentru Ordinul Teutonic, o piesă emisă pentru Transilvania, 51 de monezi ungureşti, 7 monede turceşti, 28 monezi emise de Polonia şi oraşele Riga şi Elbing, 5 monede sunt emise pentru Suedia, două piese emise pentru Republica Ragusa şi 10 monede false).
Fragmente din Enciclopedia "Valea Trotuşului" de Prof. Corneliu Stoica