Biserica Precista
La sfârşitul secolului al XVII-lea, în 1683 (după alte izvoare în 1662), vistierul Gheorghe Ursache, ridică Biserica Precista, în centrul târgului.
Biserica Sf.Nicolae
S-a crezut că este cea mai veche biserică din oraş, construită între anii 1568 – 1572, dată care nu este susţinută cu documente.
Mânăstirea Măgura Ocnei
Mânăstirea Măgura Ocnei - Schitul Măgura Ocnei este menţionat prima oară la 1665. Se pare că, pe la 1757, schitul devine metoc al Epitropiei generale a Casei Spitalelor Sf.Spiridon şi doar aşa se poate explica faptul că, în pomelnicul acestei sihăstrii, Constantin Racoviţă voievod apare ca prim ctitor al aşezământului monahal.
Deschiderea centrului balnear "Parc Măgura"
Centrul Balnear “Parc Măgura din staţiunea turistică Târgu-Ocna, s-a deschis vineri, 19 iunie 2009,având cea mai mare piscina în aer liber din judet.
Zilele staţiunii Târgu-Ocna în 2009
Ca de obicei Primăria şi Consiliul Local al Staţiunii Târgu-Ocna vă invită să luaţi parte la Zilele staţiunii Târgu-Ocna , ce vor avea parte pe 14-16 august 2009.
Staţiunea împodobită de sărbătorile 2009-2010
Odată cu începerea sărbătorilor de iarnă ale staţiunii, primăria şi consiliul local ne-au făcut o minunată plăcere de a vedea împodobită staţiunea aşa cum nu am văzut-o niciodată.
Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril
Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril a fost construită în secolul XVIII, pe la 1737, de popa Ianache.
Biserica de lemn Sfântul Gheorghe
Biserica de lemn Sfântul Gheorghe, din Tiseşti, a fost construită, după pomelnicul ctitorilor transcris de preotul C. Bobulescu, în anul 1752 de către monahul Ghenadie...
Biserica Sfânta Treime
Biserica Sfânta Treime a fost construită de către arhimandritul Iacov, stareţul Schitului Măgura Ocnei, înainte de 1810.
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a fost construită în anul 1815 de preot Ion Tisescu şi ieromonarhul Calinic în Geoseni.
Copyright © 2025 Portal Staţiune Târgu-Ocna. Toate drepturile rezervate.