1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Deschiderea centrului balnear "Parc Măgura"

Scris de  Administrator 19 Iunie 2009 Publicat in Turism
Articol citit de 9619 persoane

Aceasta are o dimensiune olimpică şi măsoară 28 metri lungime şi 14 metri lăţime. Tot în cadrul ei mai există amenajate o cascadă cervicală, un  jacuzzi, un duş scoţian, vestiare şi un bar cu muzică de discotecă. Programul de funcţionare este zilnic între orele 9.00-22.00(doar în sezonul estival), iar taxa de acces la piscina este de 15,00 lei/zi/pers. pentru adulţi şi 8,00 lei/zi/pers.pentru copii până la 14 ani. Taxa de intrare pentru autoturisme este de 5,00 lei/autoturism.

     În cadrul centrului mai există două bazine destinate copiilor şi adulţilor, iar baza de tratament dispune de două spaţii pentru saună şi alte 16 încăperi, unde vor funcţiona cabinetele de tratament şi înfrumuseţare. Centru Balnear “Parc Măgura”, este o instituţie publică de interes local subordonată Consiliului Local al oraşului Târgu Ocna, care va avea un numar de 44 de angajaţi şi un buget anual de venituri şi cheltuieli în sumă totală de 400.000 lei.

Singurul Centru SPA din Moldova, finanţat din fonduri europene, va fi dat în folosinţă, la 1 iunie, anul curent, în zona de agrement Parc Măgura din oraşul Târgu Ocna. În fapt, doar cele două bazine de înot vor fi deschise populaţiei şi turiştilor, în acest sezon estival, cel puţin până când baza de tratament a Centrului va fi dotată cu instalaţiile de terapie. În acest sens, primăria oraşului Târgu Ocna va organiza o licitaţie publică.

Proiectul de dezvoltare şi modernizare a zonei de agrement Parc Magura din oraşul Târgu Ocna, în valoare totală de 5,4 milioane euro, a fost finanţat prin programul PHARE 2004.

Lucrările propriu-zise au fost demarate în martie 2008, pentru ca în noiembrie, partea de construcţie să fie declarată închisă. Lucrările executate s-au materializat într-un nou centru SPA, prevăzut cu două piscine încălzite, una rotundă, pentru copii, iar cealaltă de dimensiuni olimpice, 10 metri lăţime şi 25 metri lungime.

Pe lângă acestea, mai există două spaţii pentru saună şi alte 16 încăperi unde vor funcţiona cabinetele de tratament şi înfrumuseţare, dar şi magazinele pentru obiecte de agrement şi centrele de închiriat şezlonguri.

„Anul acesta au fost realizate branşamentele la utilităţi, mai puţin gazul metan la care abia s-au aprobat procedurile de racordare. Chiar dacă în primă instanţă nu vom putea încălzi apa, la 1 iunie vom da în funcţiune piscinele, pentru localnicii şi turiştii care doresc să se bucure de apă şi soare”, ne-a precizat Maria Stan, reprezentant al primăriei Târgu Ocna.

Tot în cadrul proiectului au mai fost construite un centru de informare turistică, un pod cu trei deschideri peste râul Slănic, alei pietonale, pista de role, reţelele de alimentare cu energie electrică şi canalizare şi s-au reabilitat izvoarele cu apă minerală. „Astfel, în staţiunea balneară Târgu Ocna, turiştii se vor putea relaxa, dar şi trata împotriva mai multor afecţiuni”, a mai spus Stan.

Grupul de firme Romar „dă târcoale” bazei de tratament

În schimb, baza de tratament mai are de aşteptat până când îşi va putea primi beneficiarii. Aceasta întrucât, reprezentanţii primăriei s-au întâlnit, miercuri, 20 mai, cu reprezentanţii conducerii Grupului de firme Romar Bucureşti, specializată pe furnizarea de servicii medicale.

Acest grup de firme, aflat sub umbrela firmei cipriote Romar Holding şi condus de omul de afaceri Erghin Hagi Calil, se află într-o campanie agresivă de „cucerire” a staţiunilor balneare din România.

În acest sens, Hagi Calil a declarat pentru o publicaţie bucureşteană că intenţionează să investească, în perioada următoare, în opt centre de tratament din ţară.

Reprezentanţii primăriei Târgu Ocna par a fi, deja, convinşi de omul de afaceri cipriot, care va trebui să treacă, mai întâi, peste licitaţia pentru închirierea spaţiilor viitorului Centru SPA. „Sperăm să câştige această societate pentru că are experienţă importantă în domeniu. În orice caz, firma câştigătoare va trebui să doteze baza de tratament cu toate funcţionalităţile şi aparatura necesară. Tot firma în cauză va administra baza şi va acorda serviciile medicale şi de tratament necesare. Tarifele la servicii vor fi fixate tot de administrator”, ne-a informat Maria Stan.

Primăria va administra doar piscinele şi va colecta taxele din chirie.

„Un calcul estimativ efectuat de noi arată că investiţia în dotarea centrului Spa se va ridica la minim 200.000 euro. În ceea ce priveşte preţul chiriei va fi stabilit în urma licitaţiei, pornind de la un preţ minim fixat prin Hotărâre de Consiliu Local. Scoaterea la licitaţie va fi, de asemenea, hotărâtă în CL”, ne-a mai spus Maria Stan.

.

Bani europeni, pentru SPA-uri şi piscine

Uniunea Europeană alocă fonduri pentru construirea de piscine şi SPA-uri în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”.

Prin Domeniul de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism”, întreprinzătorii privaţi şi administraţiile locale au la îndemână peste 330 milioane de euro pentru astfel de proiecte.

Pe regiuni de dezvoltare, sumele cele mai importante revin regiunilor Nord-Est şi Sud-Est, cu 37,7 milioane euro şi respectiv 30,6 milioane euro. Nu există un termen limită de aplicare, cererile de finanţare primindu-se până la contractarea integrală a fondurilor publice alocate.

Astfel, se susţine crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente: construirea de piscine, ştranduri, precum şi bazine de kinetoterapie.

În cazul IMM-urilor, finanţarea nerambursabilă din fonduri structurale, poate ajunge la maxim 60%, iar pentru microîntreprinderi la maxim 70% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Specialiştii în domeniu arată că investiţia minimă într-un centru SPA se ridică la circa 1.000 euro/mp, însă pare a fi una profitabilă, întrucât, un astfel de centru poate creşte cu 20% profitul unui complex rezidenţial sau al unui hotel.

Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus
Statistici Trafic