|
Zona arheologică de la Podei ce se află situată pe terasa superioară cam la 90 m în partea dreaptă a râului Trotuş, spre cartierul Tiseşti, cu drum de acces imediat după biserica de lemn Sf. Gheorghe, mărginită la V, E şi N de pante foarte abrupte ce pot fi folosite cu uşurinţă de către alpinişti. În cadrul acestei aşezări sau descoperit fragmente de vase aparţinând perioadei eneoliticului dezvoltat mai precis cultura Cucuteni, din fazele A şi B, precum şi a epocii bronzului mai precis cultura Monteoru, precum şi a perioadei târzii a epocii Latene. Aici s-au descoperit foarte multe obiecte intrate acum in patrimoniul muzeistic al Casei de Cultură din staţiunea Târgu-Ocna, obiecte ce merită văzute având o vechime foarte mare (150 î.Hr-106d.Hr). Printre obiectele pe care le puteţi vedea în cadrul muzeului amintim: topoare de aramă cu "braţele în cruce", fragmente de ceramică de factură cernavodeană, aşa numitele de variantă "Monteoru" , ceea ce face să credem că aceste obiecte pot fi înrudite cu unele asezări din staţiunea Cernavodă.
|
|
|
Zona arheologică "Titelca" ce se află la 1,5 km de cartierul Tiseşti, mai precis pe Dealul Titelca face parte dacă ar fi să o catalogăm istoric din perioada epocii Latene (105 î.HR-106 d.HR), unde în cadrul acestei zone s-a descoperit o cetăţuie din care s-au recoltat fragmente de vase necesare lucrului de zi cu zi din acea perioadă. Cetăţuia se află situată pe vârful Titelca la o altitudine de 480m, la obârşia Strigoiul Olarului şi este izolată de pante abrupte, legându-se printr-un înşeuare îngustă de culmea Poiana.
|
|
Pe terasa stângă a Trotuşului, în jurul bisericii s-a descoperit o aşezare din perioada Bronzului târziu (cultura Noua). În apropierea bisericii Sfinţii Voievozi partea de N s-a descoperit vatra vechiului târg medieval. În cadrul investigaţiilor arheologice întreprinse s-au depistat 42 de locuinţe, fundaţia unei biserici ortodoxe din secolele XIV-XVII şi un bogat inventar de vestigii arheologice, cuptoare, obiecte de uz caznic, unelte mestejugăreşti şi agricole, echipament militar şi harnaşament, ceramică de uz caznic şi ornamentală, obiecte de podoabă şi monede din secolele XIV-XVII. În timpul efectuării săpăturilor, în perimetrul vechii biserici s-au descoperit fragmente ceramice din perioada Bronzului mijlociu.
|
|
|
Tot în cadrul aşezărilor arheologice ce aparţin de zona oraşului mai putem aminti: Vârful Hăsman unde s-a descoperit o aşezare aparţinând perioadei târzii a epocii Latene, zona Poieni (în apropierea Dealului Titelca mai precis în Poiana Chichilăului) unde s-a descoperit o aşezare aparţinând perioadei târzii a epocii Latene, Dealul Coşna (cam la 1 km S de Dealul Titelca ) pe culmea de NE s-au descoperitaşcii lamelare şi fragmente de silex patinat, aparţinând paleoliticului superior, obiecte ce pot fi văzute în cadrul muzeului din incinta Casei de Cultură din staţiunea Târgu-Ocna
|
|
Pe dealul Docmana (în N satului) s-a descoperit o aşezare din cuprinsul căreia s-au adunat fragmente ceramice aparţinând perioadei Bronzului mijlociu, perioadei Hallstatt şi perioadei târzii a epocii Latene. Pe Dealul Mastacăn s-a descoperit o aşezare din perioada eneoliticului dezvoltat (cultura Cucuteni) în care au fost identificate 4 locuinţe fără platformă, un topor plat (Flachbeil) şi un pumnal de aramă.
|
|
|
|
|
|