Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, din Cireşoaia Târgu-Ocna

Scris de  Administrator 21 Ianuarie 2011 Publicat in Actualităţi
Voteaza articolul
(0 voturi)

Singura biserică din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei închinată acestui sfânt, aflată în Târgu Ocna, judeţul Bacău, şi-a serbat astăzi hramul. Biserica „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare” a fost ridicată în urmă cu zece ani, la iniţiativa protos. Claudiu Constantin Panţâru, stareţul mănăstirii. Miercuri seara, a fost oficiată slujba Privegherii, iar în ziua de hram – slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia s-a săvârşit Parastasul pentru eroii neamului.

Mănăstirea Cireşoaia a fost înfiinţată pe 1 ianuarie 2000, în Târgu-Ocna, la punctul numit Cireşoaia, în partea de vest a cartierului Poieni, la o altitudine de 600 de metri, înscriindu-se în aceeaşi curbă de nivel cu Mănăstirea „Măgura Ocnei“. Scopul pentru care a fost ridicată biserica aşezării monahale a fost acela de a omagia şi a întreţine cultul eroilor în zona Cireşoaia.

Sursa: Ştiri ortodoxe

Ultima modificare la Duminică, 25 Noiembrie 2012 22:27
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro

Ultimele articole scrise de Administrator

Articole asemanatoare (dupa cuvinte)

sus