Administraţia locală a fost exercitată de: Cămara Ocnelor (secolul al XVI-lea-1846), Eforie (1846-1864), Primărie (1864-1950), Sfatul Popular (1950-1968), Consiliul Popular (1968-1989) şi Primărie (după 1989).
Instituţia administraţiei locale a fost condusă de: Cămăraşul Ocnelor (secolul al XVI-lea-1846), Preşedintele Eforiei (Sfatul Orăşenesc) (1846-1864), Primar (1864-1949), Preşedintele Sfatului Popular (1949-1968), Preşedintele Consiliului Popular (1968-1989) şi de Primar (după 1989). Oraşul Târgu Ocna a fost reşedinţa unor subunităţi administrativ-teritoriale: de ocol (1741-1864), de plasă (1864-1950) şi de raion (1950-1968).
De la “Cămara Ocnelor” la Primărie
Cea mai veche instituţie administrativă a fost Cămara Ocnelor şi ea şi-a exercitat autoritatea timp de câteva secole asupra localităţii, de la mutarea cămărăşiei de la târgul Trotuş, după 1570, şi până la înfiinţarea Eforiei, în 1846.
Primarul cămăraş de ocnă, Eremia, este amintit la 1542, dar instituţia probabil că exista din secolul al XV-lea.
Cămăraşul, în calitatea sa de reprezentant al domniei, numit de către domn pe un an de zile, avea în subordine întregul personal de la ocne, asupra căruia îşi exercita şi dreptul de judecată. La mijlocul secolului al XVIII-lea, cămăraşii asigură dentenţia celor condamnaţi la ocnă, preluându-i sau eliberându-i în urma poruncilor domneşti primite.
În secolele XVI-XVII sunt amintiţi în documente numeroşi cămăraşi de ocnă, români sau greci.
În secolul al XVII-lea, cămăraşii de aici au fost intermediarii domnitorilor, cei mai mari clienţi ai Braşovului, făcând „comanda” de mărfuri necesare acestora.
Prin confirmări repetate, în secolele XVII-XVIII, domnia şi cămăraşii Ocnei au contribuit la încurajarea răşluirii din hotarul Ocnei.
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea vom întâlni numele unor cămăraşi ca Dumitraşco Ceaur (1703), Hurmuzache (1720), Dediu (1725) şi Radu Racoviţă a căror activitate la ocnă va fi profitabilă şi pentru târg. Dediu va reconstitui Biserica „Cuvioasa Parascheva” în anul 1725, iar Radu Racoviţă, ceva mai târziu, în 1763, va repara şi înfrumuseţa ctitoria marelui logofăt Ion Buhuş, care va fi cunoscută ulterior sub numele de Mănăstirea „Răducanu”.
Pe la 1849, Mihalic de Hodocin, un cunoscător al locurilor, în articolul Sarniţele sau ocnele Moldovei, descriind târgul remarcă că între „zidiri mai cu samă este mănăstirea veche, numită Răducanu, aşezată pe malul stâncos a Trotuşului, asemenea şi casa cămării făcută de întreprenorul de amu D. Log. A. Vilara.” Scriitorul Costache Negruzii, care în urma celor aproape două luni de şedere în târg, în anul 1852, ne precizează rolul jucat de „Cămara Ocnelor” în viaţa localitâţii. „Ajungând în sfârşit, am tras la Cămară. - Ştii ce este Cămara? În adevăratul înţeles, Cămara este cantora sărăriilor, dar în fiinţă ea este curtea Tîrgului-Ocnei. Aice se concentreză toate interesele, nu numai a rufetaşilor, ce şi a orăşenilor. De la Cămară se împrăştie favorul şi dezgraţia, dragostea şi urgia, binele şi răul. Într-un cuvânt, ea este o autoritate mai mult sau mai puţin însemnată, după gravitatea cămăraşului.” Pănă la 1846, „Cămara Ocnelor” administra practic târgul, substituindu-se consiliul orăşenesc şi şoltuzului din oraşele moldoveneşti. Personalul „Cămării Ocnelor” era format din cămăraş, „şef poruncitor întru toată lucrarea”, având grijă de întreaga urbe, grămătic (şeful cancelariei Cămării), 4 scriitori, delariu, doi scriitori ai dealului, doi cantaragii şi un „doftor” (doctor).
După intrarea în vigoare a Regulamentului Organic (1832), s-a declanşat o aprigă dispută, până atunci desfăşurată în stare latentă, între obştea târgoveţilor, pe de o parte, sprijinită de autorităţile ţinutale şi rufetul ocnelor, pe de altă parte, bazat pe vechile privilegii recunoscute de către domnie.
Înfiinţarea Eforiei orăşeneşti la Târgu Ocna devinise scopul legitimat de Regulament al târgoveţilor, dar înfăptuirea nu era posibilă atâta vreme cât unele privilegii acordate rufetaşilor („iraturile” pităriilor, căsăpiilor, păcurei) nu erau anulate, pentru că ele ar fi asigurat venitul necesar noii instituţii administrative.
La 10 iunie 1832, Departamentul din Lăuntru a primit raportul Isprăvniciei Bacău împreună cu jurnalul încheiat de obştea locuitorilor din Târgu Ocna prin care se cerea înfiinţarea unui sfat orăşenesc format din 3 „mădulari”, un secretar şi un scriitor. Departamentul, socotind că prin aceasta „s-ar putea aduce jignire interesului lucrării cămării ocnelor şi s-ar putea naşte în toate zilele tulburări şi sfezi cu refeturile ocnei vroind a-şi apăra dreptăţile şi privilegiile, ce au hărăzit cu hrisoave domneşti”, n-a dat curs cererilor isprăvniciei şi obştei.
Obştea va interveni din nou, fără succes, şi în 1840, 1844. În 4 august 1840, vistiernicul Iordache Ghica arăta că anual în Târgu Ocna intrau peste 35.000 de cărăuşi, ceea ce ar putea asigura eforiei venitul necesar pentru cheltuielile necesare „precum sporirea pavelii şi ţinerea ei, înfiinţarea fanarilor peste noapte, tulumbă şi tot tacâmul focului de care acest târg se află lipsit...Zidiri publice precum şcoală, spital şi temniţă de arestanţi şi alte îmbunătăţiri ce ar trebui”. Propunerea lui Iordache Ghica, aprobată de domnitor, nu a putut fi pusă în practică. Vistiernicul N. Şuţu era de părere că înfiinţarea eforiei se putea face numai după „desăvârşita hotărâtură” a moşiei Ocnei pentru a evita conflictele dintre rufetaşi şi târgoveţi.
Două comisii, una formată din spătarul Gheorghe Mardare şi căminarul Pavalache Cristea, a doua din spătarul Grigore Morţun şi serdarul Antohi Bârzan, au fost însărcinate pe rând să caute veniturile care ar permite înfiinţarea eforiei. Ultima comisie arăta că eforturile de ai convinge pe rufetaşi să renunţe la privilegiile lor pentru a se putea înfiinţa eforia au fost zadarnice.
Abia în 1846, domnitorul Moldovei Mihail Sturdza, în urma vizitei făcute la Târgu Ocna, a poruncit instituirea Eforiei orăşeneşti, pe următoarele temeiuri:
- a) să fie „mărginită” vatra târgului în conformitate cu concluziile comisiei desemnate anterior în acest scop;
- b) preşedinte al Eforiei să fie numit cămăraluş de atunci al acnelor (Ion Lăceanu spătar), iar funcţia de casier să fie îndeplinită de grămăticul ocnelor, ambele numiri justificate de neputinţa Eforiei de a plăti aceşti funcţionari;
- c) din venitul bugetar al Eforiei trebuia să fie asigurat anual un fond special în valoare de 5.000 lei, destinat pentru ajutorarea prin pensii a rufetaşilor.
Prin urmare, privilegiile rufetaşilor au fost definitiv şterse de către autorităţile centrale începând cu 1846, anul înfiinţării Eforiei orăşeneşti, în schimbul unei despăgubiri pentru lucrătorii „neputincioşi” ai ocnei, cu urmări din cele mai nefaste pentru cei din urmă.
În raportul Sfatului Administrativ din 30 ianuarie 1846 se arată că lucrarea pentru înfiinţarea eforiei se va face potrivit rezoluţiei domneşti de pe raportul comisiei orânduite la Târgu Ocna.
S-au stabilit şi hotarele oraşului, care cuprindeau: Tiseşti, Gura Găleanului, Gura Slănicului, Mosoare şi Vîlcele.
Veniturile proveneau din tazele percepute pe vasele cu vin intrat în târg, pe zeciuiala patentarilor, ridicându-se la 24.819 lei, la care se adăugau veniturile cântarului şi coltului, din care se dădeau însă 700 de lei Bisericii „Sf. Nicolae”.
Târgoveţii vor solicita Sfatului Administrativ egalizarea drepturilor lor ce cele ale rufetaşilor. Ei vor reclama abuzurile săvârşite de cămăraşii ocnelor în anii care vor urma.
Câţiva ani ami târziu, rufetaşii vor solicita un statut asemănător cu cel al târgoveţilor.
Preşedinţi ai Eforiei au fost până în 1853, spătarul Ion Lăceanu (1846-1852), I. Scurti (1852) şi G. Enescu (1852-1853). După această dată, preşedinţii vor fi aleşi dintre târgoveţii mai de seamă. Unul dintre aceştia a fost Constantin Dimonisie (1859-1860, 1863-1864), un negustor bogat şi foarte priceput.
Eforia a avut multe probleme de rezolvat din punct de vedere administrativ, dar şi organizatoric, pentru că, până atunci, se exercitase administrarea doar a Cămării Ocnelor asupra localităţii. Printre atribuţiile eforiei se numărau: stabilirea veniturilor târgului; administrarea fondurilor băneşti adunate de la locuitori pentru modernizarea localităţii; aprovizionarea cu produse alimentare; înfiinţarea şi întreţinerea serviciului de pompieri; construirea de localuri pentru şcolile publice; întreţinerea curăţeniei; alimentarea cu apă; iluminatul public, ş.a.
Atribuţiile eforiei au fost preluate de primăria oraşului organizată după Legea comunală din 1 aprilie 1864. Târgu Ocna devenea comună urbană şi era condusă de un consiliu comunal, organ reprezentativ şi deliberativ şi primar, organ executiv, numit de domn. Primarul era şeful administaţiei locale şi reprezenta guvernul în oraş, în cea din urmă calitate fiind şeful poliţiei, supraveghea publicarea şi executarea legilor. Ca şef al organizaţiei comunale, primarul administra proprietăţile primăriei, supraveghea aprovizionarea oraşului, funcţionarea stabilimentelor comunale, răspunderea de întocmirea bugetului, controla aparatul administartiv şi îndeplinirea funcţiei de ofiţer al stării civile. Consiliul comunal era ales pe 4 ani, jumătate dintre membrii săi realeşi la 2 ani. Legile administrative din 1874, 1882 şi 1887, modifică unele atribuţii ale aconsilului comunal. La fel şi legile din 1892, 1902, 1903, 1905, iar legea din 1925 introduce comisiile de specialitate, alese dintre consilieri, înfiinţarea comitetelor de cetăţeni, conduse de consilieri, a delegaţiei permanente, formată din primar şi mai mulţi consilieri, iar atribuţiile primarului sporite (ofiţer de poliţie judiciară, ofiţer de stare civilă, administrator al bunurilor comunale, reprezentant al comunei în justiţiei, etc.).
În componenţa oraşului, după 1864, intrau localităţile: Gura Slănicului, Geoseni, Mosoare, Păcuri, Văleni şi Vâlcele. În 1908, pierde satele Mosoare, Păcuri, Poieni şi Vâlcele, care împreună cu satul Bogota vor forma comuna rurală Vâlcele. La cererea locuitorilor, comuna va fi desfiinţată în 1925 şi satele realipite oraşului Târgu Ocna.
Târgu Ocna va fi reşedinţa plăşilor: Ocna (1865), Trotuşul (1865-1875), Tazlăul de Jos-Trotuşul (1875-1892), Trotuşul (1892-1896), Tazlăul de Jos-Trotuşul (1896-1904), Dărmăneşti (1904-1906) şi Trotuşul (1908-1929).
Atribuţiile crescânde ale primăriei au făcut ca numărul salariaţilor să crească continuu, de la 7 (primar, ajutor de primar, registrator, oficiant, copist, intendent, agent comunal) în 1906, la 9 în 1908 şi 13 în 1914.
Un număr important de primari, unii din familii cu tradiţie şi putere econimică, s-au afirmat în viaţa urbei. Amintim printre mulţi alţii pe Constantin Dimonisie, Dumitru Metaxa, Gheorghe Borisov, Nicolae Tomiţa, Scarlat Gheorghi, ş.a.
Un document fiscal interesant, care ne dezvăluie complexitatea activităţii administrative a Consiliului Comunal şi al Primăriei la cumpăna veacurilor XIX-XX, este Budgetul de venituri ordianre a comunei urbei Ocna pe anul 1899-1900, din timpul primarului Lupu Crupenschi. Documentul prezintă situaţia bugetară a urbei din perioada 1891-1899, marcată de un excedent bugetar în anii 1891-1896 şi de un aparent excedent bugetar în anii 1896-1899, rezultat din nerealizarea unor proiecte. În timpul primariatului lui Lupu Crupenschi s-au pavat Strada Mare şi strada Sf. Neculai, s-a construit noul local al Şcolii de băieţi nr.2, s-au plătit locurile expropriate pentru construirea căii ferat din zona Saline, s-au modernizat Băile Nastasache şi s-a amenajat o grădină publică. Din sumele alocate bugetului local, o parte erau destinate personalului primăriei care era format din primar, ajutor de primar, ofiţerul Stării Civile, secretar, arhivator şi registrator, copist, intendent, „Camerierul Primăriei”, Şeful de pădurari şi 5 pădurari. Tot din bugetul comunal se plătea şi personalul Casieriei Comunale, Biroului Accizelor, personalul didactic, clerul, personalul medical, cel care asigura „eclerajul oraşului”, personalul Poliţiei, Judecătoriei de Pace, pompierilor, Biroului Tehnic, a celor ce îngrijeau de Grădina publică şi de Băile Nastasache şi Vâlcica etc.
Activitatea Primăriei era complexă, de la buna administrare a urbei prin numeroasele servicii existente până la susţinerea diverselor activităţi sociale (întreţinerea văduvelor, a copiilor orfani, burse şcolare) şi culturale (serbări naţionale şi religioase).
În aproape un secol, între 1864 şi 1950, până la înfiinţarea instituţiilor locale comuniste, activitatea primăriei este legată de toate marile evenimente istorice care au afectat oraşul (cele două războaie mondiale, criza economică), de buna funcţionare a economiei locale, refacerea, modernizarea şi înfrumuseţarea oraşului, activitatea culturală etc.
Prin Decretul Nr. 259 (decembrie 1950) şi Legea Nr. 6 (martie 1957) şi la Târgu Ocna se organizează Sfatul Popular, ca organ al puterii de stat ales pe 4 ani, format din deputaţi care se întruneau în sesiuni ordinare şi extraordinare. Târgu Ocna era un oraş de subordonare raională, iar Sfatul Popular era convocat lunar în sesiuni ordinare şi de câte ori era nevoie în sesiuni extraordinare. Comitetul Executiv al Sfatului Popular era format din preşedinte, vice-preşedinte, secretari şi mai mulţi membri aleşi dintre deputaţi şi conducea activitatea economică,socială şi culturală a oraşului. El se întrunea periodic în şedinţe şi lua decizii cu majoritatea membrilor prezenţi. Sfatul Popular alegea Comitetul Executiv şi comisiile permanente, aproba planul şi bugetul local etc. Este perioada în care se înfiinţează unele întreprinderi economice în domeniul petrolier, prelucrarea lemnului sau a cooperaţiei meşteşugăreşti, se construiec clădirile liceului, casei de cultură, cinematograficului, primele blocuri de locuinţă şi începe procesul demolării multor clădiri vechi ale oraşului.
Prin Legea Nr. 57 (decembrie 1968), Sfatul Popular este înlocuit prin Consiliul Popular, format din deputaţi aleşi pe 4 ani, care funcţiona în sesiuni ordinare şi extraordinare. Comitetul executiv al Consiliului Popular, ales dintre deputaţi, era organ local al administraţiei de stat cu competenţă generală în unităţile administrativ teritoriale respectivă. În componenţa sa intra un preşedinte, care era şi primarul oraşului, mai mulţi vicepreşedinţi, un secretar, şi mai mulţi membri.
Atribuţiile Consiliului Popular erau numeroase: alegea şi revoca comitetul executiv; stabilea numărul comisiilor permanente; organiza aparatul propriu al comitetului executiv şi organele locale de specialitate ale administraţiei de stat; înfiinţa organizaţii economice; întreprinderi; instituţii de învăţământ, cultură, artă şi sănătate, precum şi pentru probleme de muncă şi ocrotire socială; conducea; îndruma şi controla activitatea comitetelor executive; analiza modul în care sunt aduse la îndeplinire legile, decretele, hotărârile Consiliului de Miniştri; conducea, îndruma şi controla activitatea organelor locale de specialitate organelor locale de specialitate ale administraţiei de stat, a organizaţiilor economice, întreprinderilor şi instituţiilor social-culturale subordonate; adopta planul economic şi bugetul local; stabilirea impozitelor şi taxele locale; asigura coordonarea activităţii de industie locală cu ceea a cooperaţiei meşteşugăreşti; adopta hotărâri pentru îmbunătăţirea activităţii de proiectare, construcţii locale şi gospodărie comunală, etc. Este perioada în care, în cadrul politicii de industrializare forţată din epoca Ceauşescu, se înfiinţează sau se dezvoltă multe unităţi economice locale (Salina, Schela de foraj, Baza tubulară, Coşna, ş.a.). Este apogeul demolărilor, când pe lângă centrul istoric (Str.Victoriei) sunt demolate multe clădiri pentru a fi construite blocurile de locuinţe, oraşul pierzând mult din patrimoniul său arhitectonic şi istoric.
Consiliul Popular îşi încetează activitatea prin apariţiei Legii nr. 69/1991 privind autorităţile administraţiei publice locale, în locul său fiind înfiinţate Consiliul Local şi Primăria oraşului Târgu Ocna, ca organe autonome locale.
Consiliul local al oraşului Târgu Ocna este autoritatea administraţiei publice locale deliberative constituit din 17 consilieri pe durata unui mandat de 4 ani, potrivit legii. În activitatea sa, Consiliul local este subordonat numai legii, exercitând atribuţiile conform limitelor de competenţă materială stabilite prin Legea 215/2001 privind administraţia publică locală.
Primăria oraşului Târgu Ocna, autoritate a Administraţiei publice locale, conform atribuţiilor stabilite prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, este o structură funcţională cu activitate permanentă constituită din Primar, Viceprimar, Secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al Primarului. Ea duce la îndeplinirea efectivă hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile Primarului, exercită prerogativele conferite prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi alte acte normative speciale şi soluţionează, în condiţiile legii, probleme curente ale colectivităţii locale.
Astăzi, Administraţia publică locală are 157 de salariaţi din care 105 deservesc Aparatul de specialitate al primarului (12 servicii, birouri şi compartimente), iar 52 lucrează în structuri subordonate Consiliului Local.
Din 1991 şi pănă astâzi, Primăria a desfăşurat o activitate complexă de administrare a oraşului, devenit staţiune turistică de interes naţional din anul 2002.
Sursa: Centenar - Palatul administrativ (Clădirea primăriei oraşului Târgu-Ocna) - 1912-2012. Autor: Corneliu Stoica
Articol scris de: ORI
