Acest articol este scris pentru a vă face să conştientizaţi, nu să vă înrăiţi. Mulţumesc tuturor celor care vor avea răbdarea de a citi totul până la final, dar voi face o reverenţă în faţa celor care vor conştientiza profunzimea cuvintelor exprimate, trăite sau învăţate din cadrul acestui articol. Conştiinţa, pentru că despre ea este vorba, nu mă lasă să nu scriu. Înţelepciunea nu mă face să tac, iar iertarea mă face să îndrept lucrurile, pentru ca niciodată să nu se mai întâmple asemenea cazuri, sau Doamne fereşte, mai rău...! Mereu am spus că nu voi promova asemenea articole şi sunt împotriva lor. Dar uneori trebuie să fim "răi" pentru a îndrepta un lucru spre bine...! Dacă nu vom face nimic, ştiind deja că am fi putut schimba ceva spre bine, atunci toată vina ne aparţine. Iar viitoarele întâmplări care ar putea schimba viaţa unor oameni în rău, când ştim că am fi putut schimba sau opri acel rău, nu poate face decât să ne activeze conştiinţa, remuşcările, frustrările şi învinovăţirea că...aş fi putut schimba sau opri ceea ce s-a întâmplat cu alţi oameni. Articolul de mai jos are profunzime şi îşi doreşte schimbarea spre bine a tuturor. Schimbarea spre bine a autorităţilor locale, a serviciilor ce se ocupă cu siguranţa şi protecţia noastră, a locuitorilor şi turiştilor acestei staţiuni, schimbarea spre bine a minorilor ce încep să îşi aleagă drumuri greşite, a părinţilor ce îşi negrijează copiii, neacordând importanţă în ce localuri se află, a patronilor ce nu îşi educă personalul să aibe un comportament adecvat, să respecte legea şi să emită bon (pentru că statul român o cere, indiferent despre ce obiect este vorba), indiferent în ce condiţie se află clientul, să schimbe toţi angajaţii ce lucrează în sistemul public, ce lucrează cu clienţi, pentru că un bine cunoscut proverb spune: "Clientul nostru este stăpânul nostru !", iar eu aprofundez adăugând că atâta timp cât clientul îşi cere drepturile legale (pe care statul român i le dă)...atunci îl respecţi. Nu emiţi bon din propriul tău buzunar. Ci patronul este obligat să le dea. Dar...să înţelegeţi despre ce vorbesc...vă detaliez mai jos.

În seara ajunului Crăciunului, pe 24 decembrie 2015, atunci când atmosfera te îmbie să fii mai bun, să te bucuri de confortul prietenilor, al familiei şi al sunetului colindelor, ce răsună în frumoasa staţiune turistică Târgu-Ocna, îţi permiţi răgazul de a petrece câteva ore în compania unor vechi prieteni. Cred că fiecare dintre noi trăieşte asemenea momente în viaţă. Astfel, după ce ne-am colindat familiile, părinţii sau prietenii am hotărât să petrecem câteva ore, să jucăm un biliard şi să servim un vin. Prietenul a ales localul Imperial din centrul staţiunii. Zis şi făcut. După ce am intrat, şi am remarcat faptul că localul era plin de minori, ce jucau jocuri electronice şi serveau alcool, am încercat să localizăm o masă de biliard, liberă. Spre norocul sau chinionul nostru am găsit una. Am comandat o sticlă de vin şi două pahare. Dintr-o neatenţie pe care mi-am asumat-o, am pus unul dintre pahare pe bordura alunecoasă a mesei de biliard. Acesta datorită gravitaţiei s-a spart. Datorită educaţiei, bunului simţ, al respectului faţă de mine şi al responsabilităţii care o am faţă de patronul acelui local, care a achitat acel pahar pentru confortul clientului, am strâns personal cioburile acelui pahar şi am mers la barman pentru a-i plăti paharul spart din greşeală. Acesta mi-a spus că costă 3 lei. Am achitat 3 lei pe el şi am cerut bon, pentru că aşa te obligă statul român. Pentru orice bun ce există în domeniul public, se emite bon, indiferent despre ce este vorba. Statul român chiar organizează tombole pentru ca clienţii să poată fi motivaţi în a cere bonul, atunci când cumpără ceva. Intenţia mea nu a fost asta. După acest lucru şi după ce am dat banii, barmanul, surprins că eu cer bon, mi-a spus clar, cu o aroganţă ce este caracteristică doar anumitor persoane, că el nu dă bon. Aici a fost momentul în care toată educaţia mea, tot respectul pentru statul român, care mă obligă să cer bon pentru orice serviciu, şi toată înţelepciunea pe care o acumulez în fiecare minut al vieţii mele, alături de cele câteva pahare pe care le-am servit înainte de a intra în acel local, şi care au triplat sentimentele, m-au făcut să iau un pahar de pe raftul barului şi să i-l sparg pe tejgea. I-am spus barmanului că acest pahar ţi-l voi plăti atunci când îmi vei da bon pe el. Atunci şoc, în loc să aibe un comportament normal şi să fie educat de către patronii localului sau de către propria conştiinţă, în a da bon pentru lucrurile pe care mi le asum să le sparg, şi să le plătesc, acesta a luat ciobul de pahar şi mi la trântit în faţă. Acest lucru mi-a creat o tăietură adâncă deasupra ochiului stâng. Dacă ar fi fost cu mai puţin de 1 cm mai jos, aş fi rămas fără ochiul stâng. Şi toate aceste lucruri doar pentru că am cerut un bon. Ştiu, acum veţi spune că am înnebunit şi eu, m-a făcut un bon. Că aş fi putut să plec şi gata. Dar nu este aşa. De aici...a urmat circul. Mături în cap, 112, salvare, poliţie, ore pierdute prin spitalul Oneşti, raze, injecţii, cusături, ca în final să ajung, să stau cateva ore bune pănă să găsesc o ocazie spre târg, şi să ajung acasă...în ajunul Crăciunului, purtând pe viaţă o cicatrice pentru că am avut îndrăsneala să cer un bon. Putea fi mai rău...să rămân fără un ochi. Dar oare barmanul conştientizează asta...? Conştiinţa lui ce spune...?

Dacă dumneavoastră credeţi că nu vi se poate întâmpla asta....mai gândiţi-vă odată. Nici eu nu am crezut. Dacă serviciile competente şi autorizate şi-ar fi făcut datoria, poate nu s-ar fi ajuns aici. Dacă agenţii ANAF ar fi mers să verifice aceste localuri, pe care le pot numi cu siguranţă un "cuib de viespii" al infracţionalităţii, poate barmanul ar fi emis toate bonurile pe care clienţii acelui local, le-ar cere. Pentru că e dreptul lor. Nu am cerut altceva. Dacă serviciile locale de siguranţă şi pază ar intra în fiecare seară să verifice buletinul copiilor, ce joacă jocuri de noroc pe aparate electronice, consumând băuturi alcolice...sau mai ştii...şi alte substanţe interzise de lege...atunci poate am putea spune...că ne dorim o staţiune sigură. O staţiune în care putem intra în orice local, să ne simţim bine alături de prieteni nu să ajungem la spital. 

Dacă dumneavoastră, ca părinte, primar, şef de post, patron, barman, agent ANAF, jandarmi sau agenţi de poliţie v-aţi creşte propriul copil sau nepot cu respect, educaţie, bun simţ, cu simţ civic, având grijă de principiile şi valorile lui morale, şi ar fi muşcat de un câine, ar primi un par în cap pentru că a vrut să facă un bine, ar primi o sticlă în cap pentru că a cerut un bon, a ajuns să consume substanţe interzise sau multe alte lucruri rele, când TU...atunci când ai fi putut opri răul din rădăcină...ai închis ochii. Credeţi că vouă nu vi se poate întâmpla....mai gândiţi-vă odată ! Respectaţi-vă valorile, conştiinţa şi principiile acum, iar dacă vedeţi un rău posibil stârpiţi-l până nu va prinde rădăcini. Ce faci astăzi s-ar putea ca în viitor să salveze viaţa la multe persoane. Stau şi mă întreb acum...dacă aş fi cerut bon fiscal...plecam în cavou de acolo...? Credeţi că asta nu se poate întâmpla....mai gândiţi-vă odată ! Şi totul ţine de conştiinţă. Iar ca să vă fac să înţelegeţi ce înseamnă conştiinţa, vă mai spun un caz real.

Acum câţiva ani, datorită depăşirii vitezei legale pe o porţiune de drum dintr-o localitate, am fost oprit de către agenţii poliţiei rutiere ce îşi făceau serviciul în maşina echipată cu radar, pentru a mă amenda. Cum fiecare şofer, de pe planeta asta doreşte să scape de această amendă, motivând fel de fel de motive, domnul agent...mi-a povestit un caz real. Domnule....aşa am făcut şi cu alte persoane, am iertat, am închis ochii...dar acum trebuie să port toată viaţa pe conştiinţă nişte persoane nevinovate...şi printre ei erau şi copiii. Aceste persoane sunt nevinovate, ca multe alte persoane ce ajung să sufere din vinovăţia altora. Tot aşa am iertat un şofer ce depăşise viteza legală, l-am iertat dându-i avertisment dar...ca apoi, la câteva zile de la acel incident, să fiu apelat prin serviciul 112, că avem un accident pe raza noastră. Să ajung acolo şi să văd la volan...şoferul pe care eu îl iertasem acum câteva zile în urmă, mort. Când mă uit în spate...erau copiii plus alte persoane...decedate. Dumneavoastră vă imaginaţi ce am simţit atunci ...? Ce voi simţi toată viaţa...? Acest agent nu va mai ierta pe nimeni. Nu-l lasă conştiinţa să o facă ! Şi de atunci îi înţeleg atitudinea. Schimbarea spre bine vine din noi. Suntem mulţi dar...nu dorim să facem ceva. Toţi ne lăsăm pe gândul..."mi s-a întâmplat doar mie" ! Crezi...! Ai făcut ceva pentru a nu se mai întâmpla ce ai păţit tu...? Înţeleptul învaţă din greşelile altora, nu din greşelile sale. Fii înţelept atunci şi învaţă.

Acum....stau şi vă spun că conştiinţa nu se vede ca cicatricea, dar doare cu mult mai mult ca ea. Acum nu pot decât să mulţumesc lui Dumnezeu că am rămas doar cu o cicatrice, când aş fi putut rămâne fără un ochi. Poate aşa a fost să fie. Să pot vedea şi schimba răul spre bine...! Pentru a mă face să conştientizez că dacă, într-un anumit moment aş fi făcut ceva, poate nu s-ar mai fi întâmplat alte lucruri rele. Aşa cum şi domnul agent de poliţie, dacă l-ar fi amendat pe acel şofer....poate acesta ar fi condus mai prudent şi nu ar mai fi  decedat...persoane nevinovate.

Fără ca cineva dintre semeni să ne vadă, ne simţim vinovaţi atunci când facem o greşeală. Mai mult, ne este ruşine de noi când suntem în greşeala. Din ce cauza? Datorită prezenţei conştiinţei în noi. Este glasul care uneori ne dă dreptate faţă de cum trăim, iar alteori ne mustră. Dacă se întâmplă ca ea să tacă, trebuie să ştim că noi am redus-o la tăcere, nu datorită curăţiei noastre, ci pentru că este vlăguită.

Parintele Iosif, stareţul de la Mânăstirea Optina, spunea: "Conştiinţa omului este ca un deşteptător. Dacă deşteptătorul a sunat şi tu, ştiind că trebuie să mergi la ascultare, te scoli îndată, urmarea va fi ca şi după aceea îl vei asculta totdeauna; iar dacă nu te vei scula îndată, zăcând câteva zile în şir: să mai stau puţin în pat, vei sfârşi prin a adormi şi a nu te mai trezi când sună deşteptătorul”.

Dumnezeu ne-a dat libertatea să lăsăm în noi conştiinţa să ne lumineze sau să o adormim. Dacă alegem să-i dăruim somnul, ea nu ne mai poate grăi limpede. Sfinţii Părinţi spun că precum în apa tulburata de nămol, nimeni nu-şi poate cunoaşte chipul, nici noi, după ce călcăm legea lui Dumnezeu, nu mai înţelegem ce ne grăieşte conştiinţa, încât, ajungem să credem că nu mai este în noi.

Ştim cu toţii că înainte de a săvârşi păcatul, fiecare dintre noi aude glasul conştiinţei, care încearcă să ne oprească de la păcat. Este un alt mod prin care Dumnezeu îi strigă omului să nu facă răul. Ea îndeplineşte un întreit rol în viaţa noastră: sfătuitor, înainte de săvârşirea faptei; martor, în timpul săvârşirii faptei, şi de judecător, după săvârşirea faptei. Scopul? Să-l facă pe om să se asemene cu Dumnezeu. Aşadar, conştiinţa este un martor care nu tace.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că acest glas nu ne chinuie tot timpul, fiindcă n-am putea îndura acest lucru. Mustrarea neîncetată nu ne-ar mai da puterea de a începe o alta viaţă. Dar ea "scapără” în noi, nelăsându-ne să vieţuim în păcat.

Datoria noastra este să ne păstrăm conştiinţa nesmintită. Să nu ne bucurăm că am redus conştiinţa la tăcere, căci liniştea adusă de această tăcere nu va fi de lunga durata, având iî vedere judecata de după moarte şi cea de la sfârşitul chipului acestei lumi. Păcatul rămâne întipărit pentru veşnicie în conştiinţa omului. În acest sens ea poate fi numită cutia neagră a memoriei.

Mântuitorul se va folosi de conştiinţă la judecata, ca omul să nu poata spune că a fost judecat pe nedrept. Să ne amintim de episodul cu femeia desfrânată, care urma să fie ucisă cu pietre. Adusă în faţa lui Hristos, cei ce doreau să o ucidă, L-au întrebat cum trebuie să răspundă faţă de păcatul în care ea căzuse. Hristos le spune:  "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (In. 8,7). Cei care o învinuiau, fiind mustraţi de conştiinţa lor, au renunţat să mai arunce cu pietre. Din acest episod reiese că tot ceea ce facem, se înregistrează în conştiinţă. Nu întâmplător ni se cere sa ne împăcăm cu parasul nostru cât suntem pe cale (Mt. 5, 25-26). Paras este numită conştiinţă, iar calea, după spusele Sfântului Vasile cel Mare, este această lume.

Să ne sârguim să păzim conştiinţa atât timp cât suntem în lume, căci din cauza nesocotirii unui lucru mărunt, ajungem la nesocotirea celor mari. Aşadar, să vieţuim potrivit îndemnului Apostolului Pavel: "Să aveţi credinţă şi conştiinţă bună” (1Tim. 1, 19). Iar dacă credeţi că vouă nu vi se poate întâmpla....MAI GÂNDIŢI-VĂ ODATĂ....! Conştiinţa dumneavoastră ce spune...? Tăiaţi răul de la rădăcină...!